Denumit de presa vremii - Eroul de la Wembley și portarul Stelei cu o consecvență de peste 12 ani în perioada anilor 70, Vasile Iordache împlinește 70 de ani și se poate mândri cu titulatura de portar legendar al fotbalului românesc.

A început fotbalul la Iași în cadrul echipei FC Politehnica Iași în anul 1966, fiind remarcat repede de antrenorul Mișu Bârsan. La Iași s-a remarcat prin talent și seriozitate jucând în Divizia A în perioada 1968 - 1971.

În perioada 1972 - 1984 a jucat la clubul Steaua București, echipă cu care a atins consacrarea, remarcându-se prin precizia blocajelor și spectaculozitatea plonjoanelor. Cu echipa Steaua București a câștigat 3 campionate naționale, și 3 Cupe ale României, unde a fost antrenat de veteranul Ion Voinescu.

A debutat în echipa națională a României în meciul Bulgaria - România (1-0) din data de 12 mai 1976, de atunci adunând 25 de selecții. A făcut parte din lotul echipei naționale a României care a participat la Campionatul European de Fotbal din Franța, din anul 1984. În anul 1980 a câștigat Cupa Balcanică după o finală România-Iugoslavia (scor 4-1).

Totul a început în 1980 când în ultimul meci al echipei naționale a României din acel an,　este titular în memorabila victorie a României în fața Angliei, la București (scor 2-1).

Pe 29 aprilie 1981, pe Stadionul Wembley, în fața a 70.000 de spectatori, echipa națională a României întâlnea Anglia. Aflat la a șaisprezecea selecție în echipa națională, Vasile Iordache a făcut meciul vieții, reușind câteva parade de excepție, evoluția sa extraordinară fiind păstrată în supranumele primit de Iordache după meci, Eroul de pe Wembley.

A mai jucat la FC Brașov în sezonul 1984 - 1985 unde și-a încheiat cariera de fotbalist. A jucat peste 259 de meciuri în prima ligă română. A jucat pentru echipa Steaua 12 ani acumulând peste 231 de jocuri numărându-se printre jucătorii cu cele mai multe meciuri în tricoul echipei.

În 1984 a început cariera de antrenor cu portarii la FC Brașov în sezonul 1984 - 1985, apoi s-a reîntors la Steaua București în 1986, perioadă în care a fost antrenorul lui Helmuth Duckadam, contribuind la performanța acestuia din finala de Cupa Campionilor câștigată de Steaua în 1986.

După patru ani a fost numit antrenor principal la U Cluj, dar după un an se întoarce ca antrenor secund la Steaua. În 1994 a părăsit România, și timp de opt ani a antrenat 3 echipe din Emiratele Arabe Unite: Al Shabab Al Arabi Club din Dubai, Al-Ahli Dubai și Al Ain Club.

S-a întors la Steaua în 2002, intrând în stafful tehnic al echipei sub-21. După 2003 a făcut parte din stafful tehnic al lui Cosmin Olăroiu, antrenând la FC Național București, FCU Politehnica Timișoara și din nou Steaua București. În sezonul 2007-2008 a fost antrenor secund în Divizia B la Concordia Chiajna.

În iunie 2008 este numit pentru o perioadă scurtă de timp antrenor secund al echipei Unirea Slobozia, urmând ca în perioada iunie -noiembrie 2008 să antreneze portarii echipei divizionare B F.C. Prefabicate Modelul Călărași. Din data de 25 noiembrie 2008 a fost pentru o scurtă perioadă antrenorul portarilor eschipei Sportul Studențesc.

Retras acum la Iași, el a mai făcut parte din stafful lui Cosmin Olăroiu, antrenor al echipei de fotbal Al Sadd Club - Qatar și apoi Al Ain din Emirate Arabe Unite până în vara lui 2013.

Per total, ca antrenor cu portarii în Golf a câștigat campionatul din Emirate la seniori de două ori (1995, 2001), și tineret (1999) cu Al Ahli, Cupa Emiratelor cu Al Shabab (1996) și Cupa Președintelui (2002).

Unul dintre cei mai misterioși atacanți din istoria fotbalului românesc și cel mai urât coșmar al catalanilor din România, Viorel Năstase ar împlini 67 de ani. Da, termenul este vag și condiționatul optativ e folosit deoarece povestea lui este un mister de aproape zece ani.

Un atacant crescut de Progresul București, acesta a făcut senzație la Steaua în perioada 1971 – 1979, timp în care a cucerit două titluri de campion (1975-1976 și 1977-1978), două Cupe ale României (1975-1976 și 1978-1979). A strâns 177 de meciuri și 77 de goluri, în campionat.

Marile lovituri ale lui Viorel Năstase au fost în cupele europene. A marcat patru goluri, toate în poarta celor de la FC Barcelona, o performanță de care niciun fotbalist român nu poate visa să se mai apropie.

Prima dată, s-a întâmplat în sezonul 1971 – 1972, în turul 2 din Cupa Cupelor. Prima manșă s-a desfășurat pe „Camp Nou”, pe 20 octombrie 1971. A bătut Steaua, cu 1-0, prin golul lui Năstase. În retur, la București, pe 3 noiembrie 1971, Steaua fost condusă de Barcelona cu 1-0. Același Năstase a marcat două goluri în 7 minute (53 și 60) și Steaua s-a calificat cu „dublă” victorie.

Năstase s-a întors cu Steaua pe „Camp Nou” în turul 1 al Cupei UEFA, ediția 1977-1978. Era 14 septembrie 1977, când Barcelona a nimicit Steaua cu 5-1, dar onoarea „roș-albaștrilor” a fost salvată de același Viorel Năstase. Aceste patru goluri în poarta Barcelonei au fost singurele reușite ale atacantului în cupele europene!

Viorel Năstase a fugit din România comunistă după meciul Young Boys Berna – Steaua, scor 2-2, disputat în turul 1 al Cupei Cupelor, ediția 1979-1980, iar apoi a mai jucat la TSV Munchen 1860, în sezonul 1980-1981, timp în care a jucat în 25 de meciuri și a marcat 15 goluri.

S-a mutat în Italia, la Catanzaro, unde a jucat în perioada 1981-1984, timp în care a strâns 31 de meciuri și 3 goluri, în campionat. În Cupa Italiei a avut 2 goluri. El a fost coleg la Catanzaro cu Maurizio Trombetta, fostul antrenor de la CFR Cluj, și cu Claudio Ranieri, fostul tehnician de la Valencia, Leicester etc.

În 1984 a mai jucat trei meciuri pentru Salzburg, după care și-a încheiat cariera. Avea doar 31 de ani. Despre Viorel Năstase s-a auzit că ar fi avut probleme cu legea, fiindcă încă de pe vremea când juca la Steaua a fost prins cotrobăind prin buzunarele colegilor.

În 2012, niște jurnaliști italieni l-au găsit pe aventurierul Viorel Năstase la Buenos Aires, antrenând o grupă de copii.

Denumit de mulți Eroul de la Guadalajara pentru golul împotriva Braziliei, dar și unul din cei mai buni fotbaliști români ai anilor 70, Emeric Dembroschi împlinește 75 de ani.

Născut în localitatea maramureșeană Câmpulung la Tisa, el început să joace fotbal organizat la clubul Foresta Sighet, tot aici debutând şi la nivel de seniori. Timp de trei ani, între 1962 şi 1965, Emeric Dembroschi a jucat pentru clubul maramureşean.

Între anii 1965 şi 1966 a evoluat pentru Victoria Roman, după care a trecut la FCM Bacău, echipă ale cărei culori le-a îmbrăcat până în anul 1974, adus la insistențele lui Constantin Teașcă.

A venit la Poli Timişoara în anul 1974, jucând pentru clubul alb-violet până în 1981 aproape 400 de meciuri oficiale și reușind peste 100 de goluri. A câştigat cu Poli, în anul 1980, Cupa României.

Emeric Dembroschi a îmbrăcat de 27 de ori tricoul echipei naţionale a României, pentru care a marcat nouă goluri. A făcut parte din naţionala care a evoluat la Campionatul Mondial din Mexic 1970, fiind desemnat, de către antrenorii reprezentativelor prezente la turneu şi presa sportivă, cel mai bun jucător român.

A marcat un gol împotriva Braziliei lui Pele, cea care avea să câştige trofeul suprem în acel an 1970.

După retragerea din activitatea competiţională, a fost, în două mandate, antrenor la Poli Timişoara. De mai bine de 40 de ani este stabilit în capitala Banatului.

Recent, și-a deschis o academie de fotbal la Sighet, care-i poartă numele. Academia nu percepe nicio taxă pentru copiii selectați la grupele de performanță, datorită efortului a doi investitori. Mai mult, noul concept beneficiază și de suport tehnic venit din partea unei firme de renume mondial în materie de articole sportive.

Academia ,,Emeric Dembroschi" Sighet își desfășoară activitatea la baza de la Sarasău, între Câmpulung la Tisa și Sighet, adică localitățile din inima lui Dembroschi, unde s-a născut și unde s-a lansat în fotbalul de mare performanță.

Azi se împlinesc 124 de ani de la nașterea singurului selecționer român care a fost prezent la trei turnee finale de Campionat Mondial - Constantin (Costel Rădulescu) - în perioada interbelică.

Rădulescu a servit ca ofițer în Armata Română în timpul primului război mondial (1916-1918), luptând pe front în Bătălia de la Mărăști, în care a fost rănit la brațul drept. În 1919 a participat ca portar al echipei naționale de fotbal a României la Jocurile Interaliate desfășurate pe Stadionul Pershing din Paris.

După sfârșitul războiului, Rădulescu a jucat fotbal la SC Olympia București și Tricolor București până în 1923. După 1923, Rădulescu a început să se ocupe de arbitraj, antrenare și conducere în domeniul fotbalistic și a fost implicat în dezvoltarea Federației Române de Fotbal în 1930, punând capăt practicii de joc din României de până atunci.

El a fost manager al echipei naționale în 18 ocazii și antrenor în 24 de alte ocazii, între anii 1923 și 1940. La cea de-a doua Cupă Mondială, a fost și selecționer, iar la cea de-a treia Cupă Mondială, a fost angajat ca antrenor. El a fost arbitru, timp de 20 de ani, arbitrând 200 meciuri de prima divizie, precum și 102 meciuri internaționale între cluburi și 11 meciuri între țări. El a asistat în calitate de arbitru de tușă în alte ocazii, când echipa României juca în anii '30. Constantin Rădulescu a fost antrenor al echipei naționale de fotbal a României la primele trei campionate mondiale, care au avut loc în Uruguay, Italia și Franța.

El a preluat acest post (pentru a doua oară) în 1929, după ce echipa antrenată de Teofil Morariu a pierdut la scor cu Iugoslavia în mai 1928, și a condus echipa României de la începutul campaniei pentru Cupa Balcanică din 1929/1931, pe care România a câștigat-o, pierzând numai un meci la Sofia și câștigând toate celelalte meciuri, învingând inclusiv echipa Iugoslaviei în octombrie 1929. La Cupa Mondială, Rădulescu a fost ajutat de către Octav Luchide.

Înainte de turneu, după înfrângerea suferită în fața Iugoslaviei în mai 1930, el a renunțat la Emerich Vogl pe postul de căpitan și l-a înlocuit cu Rudolf Wetzer, înaintaș la Juventus București.

România a reușit să participe la prima Cupă Mondială datorită entuziasmului și puterii de convingere a secretarului general al FRFA de atunci, Octav Luchide. În perioada desfășurării competiției, antrenorul echipei României, Costel Rădulescu a oficiat de două ori ca arbitru de tușă în meciuri în care jucau Argentina și Uruguay și care au avut loc în zilele când România nu juca.

Influența regelui Carol II al României în selectarea membrilor echipei de fotbal a României este disputată. FIFA acceptă că "un decret de la Regele Carol le-a dat jucătorilor trei luni de concediu de la locurile lor de muncă și le-a garantat că [ar putea] fi reangajați la întoarcerea lor. Regele însuși [a fost] activ ca antrenor ..."Dar nu există surse care să susține astfel de informații, iar regele, absent din țară începând din anul 1925, s-a reîntors în România abia la 8 iunie 1930.

La vârsta de 85 de ani, acesta a decedat chiar în ultima zi de an, pe 31 decembrie 1981, înainte de Revelion.

Unul dintre jucătorii de bază ai lui Dinamo București din prima jumătate a anilor 90, fostul jucător de bandă dreaptă Zoltan Kadar împlinește 54 de ani.

Cu o descendență maghiară și originar din Ozun, județul Covasna, acesta s-a mutat la 18 ani în Brașov pentru a juca la Tractorul și FC Brașov (trei ani), ca apoi să se înroleze la facultate în Cluj-Napoca, la Universitatea Babeş-Bolyai. Astfel, la 21 de ani în 1987, Kadar devenea student și în paralel legitimat la FC Universitatea Cluj.

Timp de patru ani avea să joace pentru ardeleni, după ce aceștia au promovat în prima ligă și fiind o prezență constantă pentru clujeni, reușind să termine pe locul 10 în 1988.

În 1991 a fost transferat la FC DINAMO BUCURESTI, după ce președintele clubului Vasile Ianul a pltătit 30.000 de dolari. Probabil aici a avut cea mai bună perioadă din carieră, reușind să câștige campionatul din primul an și să intre în circuitul echipei naționale și cupelor europene.

În ianuarie 1996, acesta s-a întors la U Cluj cu gândul de a se retrage definitiv la finalul sezonului, la nici 30 de ani îămpliniți; pentru o scurtă perioadă s-a retras și a deschis un restaurant la Gherla.

Totuși, la insistențele fostului său coleg de la Dinamo din anii 90, Gabor Gerstenmajer, ajuns în Elveția, Zoltan s-a răzgândit și s-a transferat în vara lui 1996 la echipa de liga secundă, FC Schaffhausen, unde s-a reîntâlnit cu colegul mai devreme amintit.

Până în 2000 a evoluat în liga secundă la acest club, ca apoi să devină antrenor-jucător la FC Frauenfeld, o echipă de liga a patra, unde s-a reîntâlnit din nou cu fostul său coleg. Din 2005, a renunțat definitiv la cariera de jucător de fotbal, la aproape 40 de ani.

Tot atunci a început munca sa ca antrenor în sectorul de copii și juniori fiind între 2005 și 2011 - principal la juniorii U18 de la FC Winterthur, ca apoi din 2011 să se mute definitiv la Zurich.

Din 2011 se află în staff-ul clubului Grasshopper Club Zürich, începând prima dată la juniorii U18, ca apoi să ajungă rapid în staff-ul tehnic al primei echipei ca antrenor secund și analist video, poziție în care a rămas din 2011 până în prezent, cu excepția a două momente.

Cele două momente au fost FC Zürich (între 2017 și 2019) unde a fost analist video și secund al lui Uli Forte și Goran Djuricin și interimarul de la Grasshoppers din această vară, până să vină João Carlos Pereira.

Azi se împlinesc 100 de ani de la nașterea timișoreanului Ștefan Kovács, cunoscut ca Piști Kovács, văzut de mulți ca unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului universal și probabil cel mai important din istoria fotbalului românesc.

Născut în Timișoara, el a avut o carieră relativ discretă ca și jucător la echipele CA Oradea, Ripensia, CFR Turnu-Severin, apoi zece ani la Cluj pentru CFR și Universitatea. El a fost fratele mai mic al fotbalistului Miklós (Nicolae) Kovács, unul dintre puținii fotbaliști prezenți la primele Campionate Mondiale din anii 30.

După încheierea carierei de fotbalist, din anii 1950 până la începutul anilor 1960, Ștefan Kovács a antrenat echipa U Cluj cu care a promovat la sfârșitul anilor 50. În anii 1967-1971 a fost antrenorul echipei Steaua București, cu care a câștigat campionatul în 1968 și două cupe ale României.

Ulterior, Kovács a venit în locul lui Rinus Michels ca antrenor la Ajax Amsterdam în 1971, unde a continuat stilul de "fotbal total" introdus de predecesorul său. Cu Ajax, Kovács în două sezoane a cucerit 2 Cupe Europene consecutive, în 1972 și 1973, de asemenea 2 campionate ale Olandei consecutive în 1972 și 1973, Cupa Olandei, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală, realizând astfel tripla intercontinentală.

După ce a plecat de la Ajax în 1973, a fost chemat de Federația Franceză de Fotbal să preia conducerea selecționatei Franței Succesul din Olanda nu s-a repetat, echipa nereușind să obțină rezultate remarcabile. Totuși, Kovács rămâne în istoria fotbalului francez ca unul din cei 2 selecționeri străini care au ajuns la conducerea echipei.

La finalul anilor 70 s-a întors ca selecționer al României, ca apoi să continue la nivel de cluburi - Panathinaikos și Monaco, cu prima câștigând Cupa Greciei. El a murit la vârsta de 74 de ani pe 12 mai 1995, cu 12 zile înainte ca Ajax să câștige al patrulea trofeu major european - Liga Campionilor.

Azi se împlinesc 99 de ani de la nașterea lui Angelo Niculescu, văzut de mulți unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc, cunoscut pentru stilul său original de temporizare care a fost actualizat în ceea ce mulți știu azi ca tiki-taka.

Născut la Craiova, acesta a început fotbalul la echipele locale Rovine Grivița și FC Craiova între 1937 și 1944, perioadă în care a trecut de la liceu la stagiul militar. De altfel, a fost convocat să participe în câteva regimenturi prezente chiar și la Odessa.

Pe finalul războiului după ce a fost eliberat din armată, s-a transferat la echipa industriașului Mociorniță - FC Carmen București. El a fost unul dintre pilonii echipei, care va continua și după desființarea acesteia, când o bună parte se reprofilează într-o nouă echipă - Ciocanul - ce va deveni apoi FC DINAMO BUCURESTI, unde se va și retrage în 1950.

Angelo Niculescu a absolvit Institutul de Cultură Fizică (ICF) în 1952, iar ulterior a activat ca profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS). A fost şi preşedinte al Colegiului Central al Antrenorilor şi preşedinte de onoare al Şcolii Naţionale de Antrenori.

Cariera de antrenor o începe în anul 1952, la clubul Dinamo, unde a antrenat echipa de juniori a clubului, ca apoi din 1953, la aproape 32 de ani, să-și continue longeviva și probabil cea mai reputată carieră din viață lui - cea de antrenor la același club la care s-a retras. De altel, la 34 de ani reușea să câștige primul trofeu din istoria clubului Dinamo - campionatul din 1955.

Niculescu a continuat apoi la CCA în 1958 și Tractorul Brașov. Pentru o perioadă de trei ani (1959-1962) a fost antrenor federal la FRF, iar apoi a revenit la Dinamo la mijlocul anilor 60 și a readus un nou titlu la zece ani după cel din 1955, plus o Cupă. Bucureștean adoptat, el a ales o provocare care avea să-i atragă atenția și renumele - naționala.

Din 1967 până în 1972 a fost selecționerul naționalei de fotbal a României, reușind să califice echipa pentru prima dată la un turneu final în noul sistem de grupe și asta după o pauză de mai bine de 32 de ani.

De altfel, el a fost cel care a fost prezent alături cu generația Rică Răducanu - Dinu - Liță Dumitru - Dobrin - Lucescu - Dembrovschi - Neagu - Dumitrache în Mexic 1970 și tot el a ajuns cu naționala în sferturile Campionatului European din 1972.

El a continuat să antreneze la nivelul Ligii 1 cu succes, prizând calificări europene la Sportul (1973-1977), apoi Poli Timişoara (1977-1979), SC Bacău (1980-1981), U Cluj (1981-1982), Oţelul (1983-1984)

Pe data de 20 iunie 2015, acesta a decedat la vârsta venerabilă de 93 de ani.

Unul dintre cei mai longevivi fotbaliști din istoria fotbalului românesc - a cărui carieră se poate lega de un singur club în marea ei majoritate - Paul Cazan împlinește 69 de ani.

Născut și crescut în București, acesta a trecut prin curtea cluburilor 23 August, TUG, TM și Steaua la juniori și tineret, cu un împrumut la Râmnicu-Vâlcea în debutul carierei.

Din 1972 până în 1988, acesta a jucat doar la Sportul Studențesc - 16 sezoane consecutive - peste 460 de meciuri în prima divizie, fiind protagonist (ca și căpitan) al calificărilor clubului bucureștean în cupele europene (mai precis Cupa UEFA - 13 meciuri.

Per total, conform statisticiilor adunate din Cupă, cupele europene, campionat, acesta ar fi adunat aproximativ 654 de meciuri în toate competițiile (inclusiv cupele balcanice - unde bucureștenii au fost prezenți la fel de des ca Bistrița în Intertoto).

De asemenea, el se afla în lotul și echipa câștigătoare a României la Campionatul Mondial Universitar (Universiada) din 1974, desfășurat în Franța (avându-i ca și co-echipieri pe Mulțescu, Boloni, Chihaia și Păltinișanu).

Ultimul sezon (1987-1988) a alternat cu poziția de antrenor, fiind în paralel și jucător pentru câteva meciuri, ca apoi să rămână în staff-ul clubului și să devină un oficial al clubului.

De altfel, el a făcut carieră în fotbalul românesc post-decembrist ca președinte sau director de club la Rapid, UTA, Gloria Buzău ca apoi să rămână în sfera organizațiilor de asociație - ca observator federal de joc pentru meciurile de Liga 1.

Unul dintre cei mai longevivi portari ai anilor 80, cu o carieră petrecută în majoritatea timpului la FC Arges și Sportul Studențesc, Andrei Speriatu împlinește 63 de ani.

Născut la Toporu (Teleorman), Speriatu a jucat în peste 400 de meciuri meciuri în primul eșalon al României, făcându-se remarcat la FC Argeș (1976-1980), echipă cu care a câștigat titlul.

Ca jucător a mai evoluat la Dinamo (1980-1981) și Sportul Studențesc (1981-1986), revenind apoi pentru încă patru ani la FC Argeș (1986-1990) și încă trei ani la Sportul (1990-1993). În străinătate a evoluat o scurtă perioadă în Israel, la Shimshon Tel-Aviv (1991-1992).

Cariera de antrenor a început-o la Dacia Pitești, după care s-a ocupat de portarii echipelor Sportul Studențesc, FC Argeș, Al-Nasr, Steaua și Universitatea Cluj, cu experiențe recente în ligile inferioare precum Viitorul Ștefănești sau CS Mioveni II.

De la sfârșitul lunii octombrie 2019, Speriatu este coordonatorul departamentului de scouting al clubului FC Argeș, o formație recunoscută pentru lansarea jucătorilor talentați și exponențiali pentru fotbalul intern precum Dobrin, Mutu sau Dică.

Totodată, Speriatu se ocupă și de pregătirea portarilor de la Centrul de Copii și Juniori Leonte Ianovschi.

Azi se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Adalbert Kovacs, bănățeanul care a marcat la propriu și la figurat istoria UTA-ei din Arad în cea mai bună perioadă a alb-roșilor.

Născut la Timișoara, el și-a petrecut tinerețea și junioratul la echpele locale Electrica și Chinezul în perioada anilor 30, ca apoi să ajungă la Kaposvári Rákóczi FC pentru o scurtă perioadă.

Deși a evoluat doar șapte sezoane la Arad (1946-1953), el se poate lăuda ca fiind unul dintre protagoniștii primelor și cele mai importante performanțe din istoria clubului - 3 titluri de campion și două cupe ale României.

De altfel, el se poate mândri alături de Iosif Stibinger că au fost primii jucători care au înscris un hat-trick împotriva aceleiași echipe în același meci - un 6-1 în deplasare pe terenul celor de la CSCA București.

În plus, el și-a pus numele pe lista marcatorilor în finala Cupei din 1948, pe care UTA a câștigat-o tocmai împotriva unei echipe din Timișoara, CFR.

Internațional român pentru scurtă perioadă la finalul anilor 40, el s-a retras tocmai la echipa pe care o învinsese când purta numele de CFR - Locomotiva Timișoara.

Nu se știe sigur, dar localnicii și oamenii din Arad își amintesc că undeva prin anii 90 și-a găsit sfârșitul, probabil din cauze naturale la o vârstă de peste 70 de ani.

The first Romanian footballer that played for Galatasaray and one of the most discrete midfielders of the 90s, Iosif Rotariu turns 58 today. Born in Prigor (Caraș-Severin), he started his career at Poli Timișoara.

One of the youngsters who came after the generation who reached the European cups (against Celtic or West Ham), Iosif Rotariu played more than 100 official matches in Banat in the first half of the 80s, to be transferred after at Steaua București (the first time).

There he played for four years and won three domestic leagues, two domestic cups and reached the European Cup final. Immediately after the 1989 Revolution, Rotariu moved to Turkey, where he played against a former opponent - Galatasaray and Bakırköyspor.

In Turkey he won a domestic cup and supercup, finishing second in 1991. Since 1996, he came back in Romania playing for Poli Timișoara in three-four spells with some intreruptions - Steaua, Extensiv, FC Bihor.

Since the 2000s he became a coach, without a sparkling notoriety. Most of the time he coached inside the club of Poli Timișoara, at youth level, the second team, the eternal assistant and some spells as interim. Some exceptions were FC Bihor and FC Caransebeș.

Today, probably the best Romanian football player of the 30s, Ștefan Dobay was born 111 years ago. Born in Dumbrăvița (Banat, part of Austria-Hungary at that time), he started and begun football in Timișoara - CAT, Unirea and Banatul, established himself as the legend of Ripensia Timișoara.

Between 1930 and 1940, Dobay managed to play more than 150 official matches and scored 120 goals for the club, managing to become also one of the main players of the Romania national football team - 19 goals and 41 matches.

Four time domestic champion and two time winner of the domestic cup, he also managed to win the Balkan Cup twice with the national football team and finished four times as the top-scorer of the domestic league.

The 40s were tough, as the war told it so. Firstly, the played for CA Cluj, Torekves SE, to retire then at Flacăra Mediaș, where he started his coaching career, at the beginning as player-coach.

For the next 20 years, he became a discrete manager/coach who managed to guide his team to expected performances - like promotion with Mediaș or the title league - CCA București.

Starting with Mediaș, he later coach CFR and Dezrobirea Constanța, Locomotiva Târgu-Mureș twice, both Steaua and Dinamo, also as assistant for the Romanian national football team, then Lugoj, UTA, CFR Cluj and Minerul Bălan.

He retired from coaching in 1968, because he started to feel symptoms of rheumatism. Beside football, he worked in Timișoara in jewelry and brick factories, also in the later years as desk clerk at Local Archives.

Dobay died at 84 years old, on 7 April 1994, in Târgu-Mureș, where he spent his final years.

Today, one of the most colourful characters of the Romanian football during the 60s and 70s, Constantin Teașcă was born 98 years ago. Born in Giurgiu, he gained his reputation as a witty and very smart manager, a very vintage Romanian version of Jose Mourinho.

Like the Portuguese manager,Teașcă had a pretty mediocre playing career during the 40s, playing for the local teams - Acvila Giurgiu and Concordia Ploiești, before entering the coaching world.

Firstly, he was a federal coach at youth level for the Romanian Football Federation in the mid50s. Then he started his club career with the Dinamo clubs (Bacău - between 1958 - 1960), DInamo Obor and the main one from Bucharest - 1962 (also as assistant between 1956-1957).

The same year he coached Dinamo he managed the Romania national football team (the seniors) for the first time), before going for adventures in Moldova at Politehnica Iași and again, Dinamo Bacău.

Then, in 1967, he was called up to manager Romania, before having a very tumultous 70s period with no more than six clubs coached - FC Argeș, Fenerbahce, Steaua, U Craiova, Brașov and FCM Galați.

His longest tenure was at Victoria București between 1981 and 1984, before retiring at the end of the 80s at Universitatea Craiova.

With a long career, he established himself as a very controversial manager who wanted always from his player to work and play better both in training and in the oficial matches. He was also a bookworm and a talented writer, with witty remarks that maked him a celebrity.

The Little Napoleon died at 73 years old, on 30 July 1996, just a month and a half before his 74 anniversary. His greatest achievements were a domestic league with Dinamo in 1962, the domestic Cup in 1977 and the 2nd place in Turkey with Fenerbahce.

Today, one of the most elegant footballers of the Romanian football during the 40s, Iosif Stibinger was born 97 years ago. Born in Reșița, he played firstly in Hungary and Crișana (CA Oradea), before making his name at ITA (today UTA Arad).

After his debut at Elektromos at only 18 years, he transferred at CA Oradea, in 1942, that time occupied by Hungary and played for two years, winning the championship in 1944. He came back in 1945 at Elektromos for one year before establishing himself at Arad.

His career peak was ITA Arad, where he played more than 50 official matches and score more than 20 goals. He was part of the golden team that won two consecutive domestic championships and domestic cup, making the double in 1948.

While playing for ITA Arad, on 7 March 1948, he and teammate Adalbert Kovács scored each a hat-trick in a 6–1 away victory against CSCA București, it was the first time that two players from the same team scored a hat-trick in a Divizia A match.

As one of the local scholars (Dionisie Piros) said, he was like a movie star, seeing in him an Austrian style or model of conduit. Fair and agile on the pitch, he was very attractive for the women of the period, but also very hard working.

Unfortunately he died very early, at only 25 years, on June 17, 1949, because of jaundice / icterus, mostly because he made a lot of effort continuing to play football and did not took a diet for the illness.

One of the talented young players during the mid-90s of the Romanian football, Narcis Răducan turns 46 today. Born in Focșani, he established himself as a valuable squad player for Bacău, Steaua and Rapid, playing in Cyprus near retirement.

Retired at only 33 years, he chose the administrative path, where he was sporting director or general director at Romanian clubs like Unirea Urziceni (where he won the championship), Steaua București, ASA Târgu-Mureș, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu and Oțelul Galați.

One of the most important right defenders of the Romanian football during the 2000s, Stelian Stancu turns 39 today. Born in Tecuci, he debuted at Astra Ploiești before remarking himself as an interesting solution as right back for Sportul Studențesc, where he played for six years.

After Sportul, he moved to top teams like Steaua or Timișoara, where he became vice-champion of Romania in the last 2000s. With one adventure abroad in Azerbaijan, where he won the Cup and finished second, he came back in Romania at Sportul.

The last years of his playing career were mostly in Liga 2 at Ilfov teams, more or less near Bucharest, where he established himself at Sportul and Steaua. His last known team was Carmen București, where he played in Liga 4 București.

Since 2018, he is a teaching assistant in physical education at British School of Bucharest, a private high-regarded school.

One of the most interesting foreign players that played in the Romanian football, Jonathan McKain turns 38 today. The Australian came in Romania when he was only 21 and established himself as a good choice for the centre back position at FC Național and Poli Timișoara.

The peak of his career in Romania was with Poli Timișoara, where he played a Cup final (against Rapid, at Timișoara, but lost it) and finished 4th with FC Național. Overall he played 125 matches and scored 3 goals in all domestic competitions for these two Romanian clubs.

Before coming to Romania, he was playing for Brisbane Strikers, and since 2018 he returned to the Oceanic football scene, playing in New Zealand for Wellington Phoenix, then Saudi Arabia for Al-Nassr and agains in Australia for Adelaide United.

In the last five years he also played in Malaysia for Kelantan and came back to Australia at Souths United and Rochedale Rovers, where he plays in present.

Also, between 2004 and 2011 he was an Australian international, with 16 national team matches, representing the Aussie at three competitions - 2004 Summer Olympics, 2005 Confederations Cup and 2011 AFC Asian Cup (reaching the final).

Today, one of the most important midfielders of the Romanian football during the 50s, Ion Zaharia was born 91 years ago. Born in Drăgănești (Olt) he played most of his career at Petrolul Ploiești.

His debut came at Juventus București (the first form the team who will become Petrolul had or one of them) between 1948 and 1950. He continued to play around Bucharest between 1950 and 1955 at Flacăra Poiana Câmpina, before settling in 1955 at Ploiești.

For almost ten years, he played more than 120 official matches and scored more than 40 goals for Flacăra / Petrolul Ploiești, winning three major domestic trophies - two championship leagues in a row between 1957 and 1959 and one Cup.

After he retired in 1963, he started with the junior level at Petrolul for one year, before going three seasons in Galați with Știința and Siderurgistul between 1964 and 1967.

His biggest achievements were a promotion with CSMS Iași in 1968 and a Romanian cup final in 1976 (lost with 0-1 against Steaua București) with CSU Galați, where he stayed the most - 5 years.

Also, he coached other lower league teams like IMU Medgidia (1968-1971) and Tehnometal București (1978-1980), where he stopped hist football career.

He died at the age 67, on 5 July 1996, after he threw himself off 8th-floor balcony of his flat in Bucharest.

Today, one of the most important strikers of the Romanian football during the post-WW2 period, Ștefan Filotti was born 98 years ago. Born in Brăila, he played in the first years of the 40s at the Franco-Româna-Brăila.

Then, he transfered at FC Rapid 1923 București, where he reached his peak and spent most of his career between 1942 and 1958, with the mention of the pause caused by the World War II that impacted Romania and especially Bucharest.

With Rapid, he won Cupa României in 1942 and Cupa Primăverii in 1957, promoting two times in three year during the 50s (1952 and 1955). No more and no less than 179 matches and 69 goals he achieved with Rapid.

Fun fact. He had a normal job simultaneously when he were legitimated as a professional player. In 1956 he was working as an accountat of CFR (the national company of the railways who were the main sponsor and source of human resources for the club).

He died at the age of 47, on 28 September 1969, just nine days after his anniversary.

One of the most interesting and promising young players of the Romanian football during the mid-2000s, who never fulfilled his full potential, Alin Vigariu turns 40 today. Born and raised in Craiova, he played most of his career in Oltenia, of course at Universitatea Craiova.

He experienced two different periods in the first years of the 2000s, finishing 4th in domestic league in 2004, and relegating one year later. His first and later, one of the most important changes, was Sweden, where he played two year in a row at IK Brage.

He came back in Romania, changing the jersey from the bottom teams like Gloria Buzău, CS  Turnu-Severin or FC Olt Slatina, finally settling back in Sweden where he retired at Dalkurd FF and IFK Mora.

In the present, he lives in Leksund of Dalarna County, in the middle Sweden (Sveland).